Deputatul Liviu Pleşoianu – protest în faţa sediului DNA

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu, membru în Comisia de anchetă privind prezidenţialele din 2009, protestează miercuri în faţa sediului Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Alături de el se află mai multe persoane. Pleşoianu a afişat o foaie pe care scrie: ''Kovesi la poligraf: Ai fost acasă la Oprea?''. "Vreau să o întreb pe doamna Kovesi dacă a fost la Oprea acasă în noaptea alegerilor. Divinitatea sa, doamna Kovesi, stă aici baricadată în templul anticorupţie şi refuză să se prezinte în faţa Comisiei de anchetă, legal constituită, deşi, mai nou, are şi o decizie CCR care o obligă. Domnia sa consideră că nu trebuie să se prezinte în faţa comisiei şi să rămână ascunsă aici. Aşa că am venit eu, membru de Comisia de anchetă în Parlamentul României, să îi adresez această întrebare", a spus Liviu Pleşoianu. În opinia sa, şi Laura Codruţa Kovesi ar trebui supusă la testul poligraf, aşa cu îi testează pe procurorii din DNA. "Doamna...