Descoperire terifiantă în Gherla. O femeie dezbrăcată a fost găsită decedată în holul apartamentului, cu uşa descuiată

O descoperire macabră a avut loc într-un apartament din Gherla, unde o femeie a fost găsită decedată în condiţii misterioase.

Un apel la 112 a anunțat faptul că o femeie, care locuia pe Aleea Fagului din Gherla, nu a fost văzută de mai multe zile, iar în zona apartamentului este un miros sufocant.

La fața locului au intervenit imediat polițiști, criminaliști un echipaj de ambulanță și pompierii gherleni, care au constatat că ușa imobilului nu este închisă cu cheia, iar pe holul apartamentului era întinsă o femeie complet dezbrăcată, în stare avansata de putrefacție.

Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz, fiind vorba de o moarte suspectă. Trupul femeii a fost transportat la sediul IML Cluj, pentru a se efectua necropsia. Observator.tv