Designerul Michael Kors, boicotat de activiştii pentru drepturile animalelor, în timpul unei conferinţe la New York

Activiştii pentru drepturile animalelor au boicotat miercuri, la New York, o conferinţă în care cunoscutul designer Michael Kors discuta cu publicul despre cariera sa, informează AFP. "Michael Kors are sânge pe mâini", au scandat zeci de protestatari – nemulţumiţi de faptul că designerul foloseşte blană naturală în creaţiile sale – în timp ce îşi făceau loc prin sala cufundată în întuneric, de la Muzeul Metropolitan de Artă, cu puţin timp înainte ca serviciile de pază să îl scoată afară pe Michael Kors, a cărui conferinţă – cu accesul pe bază de bilete – era transmisă în direct pe Facebook. Cel puţin doi dintre dintre aceştia au reuşit să urce pe scenă. "Să vă fie ruşine tuturor pentru că sprijiniţi această industrie", a lansat un protestatar, în timp ce publicul uimit a rămas aşezat, iar personalul muzeului a încercat sa evacueze protestatarii cât mai repede posibil. Michael Kors a revenit pe scenă odată ce activiştii...