Trăim într-o epocă în care omul, deci fiecare dintre noi, nu poate fi conceput înafara relaţiilor cu semenii săi. Aceasta, adică necesitatea legăturilor cvazi permanente între membrii colectivităţii (realizată mai ales prin limbaj), a impus (în timp) crearea şi perfecţionarea unui mod special de desemnare personală. Cu sau fără să vrem, suntem nevoiţi să vorbim nu numai despre noi, ci şi despre ceilalţi; cu cât numărul lor (a celorlalţi) este mai mare, cu atât se simte tot mai mult nevoia de a-l numi pe fiecare într-o manieră sigură [...]