Urmărire ca-n filme, în noaptea trecută, la Deva, după ce un șofer nu a vrut să oprească la semnalele polițiștilor rutieri, iar în încercarea de a scăpa a lovit cinci mașini parcate pe un bulevard. Șoferul este căutat de oamenii legii, după ce a fugit printre blocuri.
Incidentul s-a petrecut joi noaptea, în jurul orei 3.30, în orașul Deva, din județul Hunedoara.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara, Bogdan Nițu, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că unui șofer i s-a solicitat de către agenții de la Poliția Rutieră să oprească mașina, prin semnalul regulamentar, pe Calea Zarandului. Însă, șoferul nu a dorit să oprească, motiv pentru care echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului, care avea numere de Anglia, cu semnalele acustice și luminoase pornite.
“Într-un final, autoturismul a fost blocat pe B-dul 22 Decembrie, iar în încercarea de a se sustrage controlului Po...