"Dacă m-ai chema, ar zvâcni
O mie de păsări în colivii;
O mie de uși s-ar da-n lături
Și s-ar umple văzduhul de păsări
Și – ca legătura de chei a pământului –
Ar zăngăni apele sub mâinile vântului
Și s-ar vesti dezghețul pretutindeni!
Izvoarele-ar căpăta călcâie și pinteni
Și-ar începe să călărească la vale
Pe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspre și goale;
Sloiul albastru al singurătății s-ar sparge în hău –
Tu, dezghețul meu, soarele meu!"