Un poet contemporan socotea că odată ajunsă la esenţă, poezia ar trebui să conţină în forma sa perfectă doar titlul, rămânând ca sufleul cititorului să plasmuiască versurile, după visele şi aşteptarile sale.

La fel aş putea veni şi eu să spun că titlul de mai sus îşi e suficient sieşi. Adică doar v-am comunicat că în Dobrogea mai sunt încă locuri de care poate că nici nu aţi auzit. Şi gata.

(Cu toate că nu e deotologic şi nici etic să suspectezi cititorul de necunoaştere…)

S-ar zice că textul va fi doar un demers de argumentare a celor afirmate în titlu şi mai puţin nişte impresii de călatorie. Dar să mergem şi să vedem…

Străbateam spre amonte apei lunca nesfârşita a Braţului Măcin, pe la contactul acesteia cu promontoriul de lut galben, găurit de cuiburile de prigorii ori dumbrăvenci.

Apoi pe partea dinspre luncă începură să apară ruinele unor case, dar ce zic eu ruine, căci părea c�...