
Școala Gimnazială Ungureni a găzduit ieri
evenimentul educațional „Drumul Cărții. Cum ia naștere o carte”,
susținut de Mihaela Băbușanu, de la Complexul Muzeal „Iulian
Antonescu” Bacău. Activitatea a fost inclusă în seria activităților
extracurriculare și extrașcolare organizate de această instituție
în „Săptămâna verde”.
Le-am vorbit copiilor despre procesul fascinant al
realizării unei cărți, de la copacul care oferă hârtia până la
momentul în care cartea ajunge în librării. Copiii au aflat ce
înseamnă să fii scriitor, poet sau ilustrator, înțelegând totodată
importanța lecturii.
De asemenea, le-am prezentat copiilor una dintre
cărțile mele și le-am citit o poveste despre aventura cunoașterii
prin citit, în care au călătorit alături de personaje în locuri
misterioase, pline de învățăminte și descoperiri.

„Citind, pătrundem într-o lume magică, unde
fiecare carte ne poartă către noi aventuri, ne face să trăim în
lumi minunate cu totul noi, și tot ea ne ajută să devenim ceea ce
ne dorim în viață”, a fost deviza sub care s-a desfășurat acest
eveniment, cu scopul de a îndemna copiii să aprecieze călătoria
cunoașterii prin cărți, prin lectură.

Inițiatori și coordonatori ai activității: prof.
înv. primar Gabriela DOBRANIȘ, Școala Gimnazială Ungureni
Mihaela BĂBUȘANU, Complexul Muzeal „Iulian
Antonescu” Bacău

Colaboratori:
prof. înv. preșcolar Teodora TANASE și prof. înv.
primar Elena ZAHARIA de la Școala Gimnazială Ungureni.