Învață de la toate (poezie din folclorul norvegian)
Învață de la apă să ai statornic drum,
Învață de la flăcări că toate-s numai
scrum,
Învață de la umbră să taci și să veghezi.
Învață de la stîncă tu neclintit să crezi,
Învață de la soare cum trebuie s-apui,
Învață de la piatră cît trebuie să spui,
Învață de la vîntul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniștit să treci,
Învață de la toate că toate sînt surori,
Cum treci frumos prin viață, cum trebuie să
mori,
Învață de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învață de la nufăr să fii mereu curat,
Învață de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învață de la ape să nu dai înapoi,
Învață de la umbră să fii smerit ca ea,
Învață de la stîncă să-nduri furtuna grea.
Învață de la soare ca vremea să-ți cunoști,
Învață de la stele că-n cer sînt multe
oști,
Învață de la greier cînd singur ești să
cînți,
Învață de la lună să nu te înspăimînți,
Învață de la vulturi cînd umerii ți-s grei,
Și du-te la furnică să vezi povara ei.
Învață de la floare să fii gingaș ca ea,
Iar mielul să te-nvețe să ai blîndețea sa.
Învață de la păsări să fii mereu în zbor,
Învață de la toate că totu-i trecător.
Am crescut cu poezia asta. O aveau ai mei în casă,
bătută la mașină, la păstrat într-un dulap. O găseam cam de două
ori pe an, la curățenia generală de dinainte de Paște și Crăciun,
și ne luam mereu răgaz cîteva minute să o recitim. Era parte din
rutina noastră și, cumva, abia așteptam pauza care venea o dată cu
descoperirea ei.
Prima mea amintire cu ea și cu foaia de hîrtie bătută la
mașină e legată de tata. Eram mică, iar tata citea poezia și ne
explica ce înseamnă fiecare vers.
Anul acesta a căpătat o nouă semnificație în viața mea.
Cu trei zile înainte de a muri, tata mi-a trimis poezia asta
într-un e-mail. Tata nu era omul cuvintelor, ci al ideilor. Nu-și
exprima niciodată sentimentele. Știa că va muri și a ales poezia
asta ca un fel de moștenire spirituală. Atît. Nimic
mai mult. A fost de-ajuns.
Sîntem efemeri și mici. Nu noi sîntem stăpînii
universului, doar locuitori temporari. Trebuie să ne respectăm
gazda și să nu ne lăsăm amprenta asupra ei. Nu este nimic mai onest
decît natura.
