Erori de procedură

  • Postat în Personal
  • la 11-04-2015 10:40
  • 334 vizualizări
Ceva s-a schimbat Vin aici să(îți) mărturisesc după atâta timp. S-a petrecut o eroare în procedură. Unii ar sancționa-o cu nulitate, eu o las să producă efecte. Sunt fericită, asta e eroarea. În sistemul meu judiciar cel de toate zilele, în care, legată la ochi, împărțeam verdicte în stânga și în dreapta, judecând numai în spiritul legii. Iar legea, perfect imperfectă, mă îndemna la multă nefericire. Poate că fără să vrea. N-o suspectez de rea voință. Se prea poate ca eu însămi să fi extras nefericirea din lege ca pe un dar nevrut.
Astăzi m-am trezit. Și am dezlegat ochii. Și am văzut soare, și salcâmi înfloriți. Și mi-am dat seama că sunt ceva săptămâni de când ei au înflorit. Mai am, sper, o săptămână să mă bucur de mirosul de salcâm. Poate chiar mai mult, poate că îmi va rămâne mirosul impregnat în ființa mea și îl voi fi regăsit când, în noapte, dezolată, îl voi căuta. Așa că am încetat să arunc sentințele. Am încetat să îi privesc pe alții prin grosul materialului cu care mă legasem la ochi. Am deschis ochii și am privit în mine, către aripile crescute înăuntru.

De același autor

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente