Independența, frumoasă fațadă a casei sufletului meu! Am curățat casa de toate pânzele de păianjen depuse prin timp, de toate urmele lăsate de ploile pe care alții sau eu însămi le-am adus în curte. Am ales, cu preget, culoarea potrivită și, după îndelungi ezitări, după îndelungi căutări, am stabilit, de comun acord eu cu mine: astăzi văruim.
Ne-am apucat de treabă cum s-a apucat dumnezeu de geneză: la început a fost Cuvântul. Am stabilit cuvântul; va fi fost un blazon strașnic cuvântul nostru! Urma să-l arborăm sus de tot, să vadă toată suflarea : Independență.
Am lucrat zi-lumină. Cu truda lui Arghezi, din necuvintele lui Nichita, prin veșnicia lui Blaga, am terminat fațada. Ne-am odihnit apoi.
Pe când o admiram, pe când începea să prindă contur un strop sădit în mine din mândria Creatorului, ai dărâmat fațada. Brusc, ai apărut tu. Și ai demolat fațada cu o privire. Amarnic, nici măcar cu atât! Ci doar cu gândul potrivit, înșiruire de cuvinte bine alese. Fără ezitări.
Pe urmă, ai intrat tacticos pe poartă. Ai privit în juru-ți. Ai privit în mine și mi-ai spus : Domnișoară, nu știi că tot ce-i viu depinde?