Nu vrei să pășești și mai mult și...te cred, jur!, te cred. Dar mă condamni pe mine să rămân neprivită, neatinsă, nesărutată. Eu...să rămân acolo, cu ea, în trecutul tău. Pe același sertar cu ea. Paradoxal, eu vin din viitor. Iar tu nu vrei ca viitoru-ți să-ți fie trecut.
Așa că te-ntreb, din nou, mie ce-mi spui? Și tu-mi spui să plec că pe ea n-o mai vrei. Iar eu...rămân fără de tine și, odată cu tine, și fără de partea din mine care a cutezat să simtă. Va fi plecat demult până s-apuc eu s-o plâng. Rămâne visul...unei nopți de primăvară. Și, cine știe?, poate că voi spune, peste timp, a fost odată un vis frumos.
