Inima e o balerină cu talia învelită într-un centimetru, suspendată în neant, în balansul perfect al descumpănirii. Un străin, mereu cu chip de umbră, îi măsoară frăgezimi nenumite, calculând șansele de a i le frânge. Din trei încercări, ar pierde măcar două, căci pielea înghețată știe a simți dezamăgirea înainte să se întâmple.

   O balerină ce se abandonează piruetelor infinite, destrămând frânghia primordială, scuturând mâna deja nesigură a bărbatului, așteptând să treacă al șaptelea val al mării iernatice și anume cel izbăvitor.

   Inima e o Matrioșkă răsturnată, în care s-au cuibărit toate ale lumii. Cu buze strânse, cu ochii mari, dar fără steluțe, cu freamăt de libelulă albastră, cea mai firavă încăpere cardiacă își dilată pereții translucizi.

   Poate că, dacă m-aș răsuci încă o dată, aș ajunge, pe firul de mătase, până la chipul umbrit și l-aș