S-a tras cortina peste a XX-a ediţie a
Festivalului-Concurs Național de Poezie „Avangarda
XXII“,
Vineri, 22 septembrie, au debutat manifestările
Festivalului-Concurs Național de Poezie „Avangarda XXII“, ediția a
XX-a, organizat de Fundația Culturală „Georgeta și Mircea
Cancicov“.Astfel, la pensiunea ,,Balta Albastră”, din satul Siret,
unde a avut loc colocviul pe tema ,,Literatura necenzurată și
impostura”, susținut de scriitorii Radu Voinescu, Valentin
Talpalaru, Maria Nițu, Daniel Mariș și Lucian Strochi.
Sâmbătă, în cea de a II-a zi a festivalului, la biserica
,,Precista” a avut loc colocviul pe tema ,,Minunea – dincolo de
logică și rațional”. În legătură cu tema, au luat cuvântul
scriitoarea Ecaterina Petrescu Botoncea, prof.univ. dr. Simona
Modreanu, scriitorul Radu Voinescu, președintele juriului, prof.
Alina Munteanu, preoții Constantin Tomozei, Mihail Tomozei şi
Stelian Grădinaru iar poeții invitați au recitat din lirica
proprie. Interpreta Oana Creţu a dat o notă aparte atmosferei, prin
muzica liturgică şi pricesnele interpretate.
După amiază, la Centrul de Cultură „George Apostu” a
avut loc festivitatea de premiere în acorduri de toamnă blândă şi
muzică folk interpretată de Florin Țuțuianu și Tibi
Ioniță.
Proiectul cultural este coordonat şi organizat, de nu
mai puţin de 20 de ediţii, de către scriitorul Victor Munteanu –
președintele Asociației „Georgeta și Mircea Cancicov”.
Multă sănătate şi felicitări pentru buna organizare şi a
acestei ediţii!