La sfârșitul lunii septembrie 2017 îmi anunțam prietenii,
plină de bucurie și entuziasm, că din octombrie voi fi studentă la
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, din cadrul
Universității Hyperion. Bucuria a fost foarte mare deoarece mă
gândeam de câțiva ani să mă înscriu la această facultate, chiar
dacă au trecut fix 20 de ani de la terminarea liceului și 13 ani de
la terminarea studiilor postuniversitare de Relații Publice, din
cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării de la
Universitatea din București. Această mare bucurie însă nu a durat
prea mult pentru că....
Trei zile la rând o durere puternică abdominală nu mi-a
dat pace. Era atât de puternică încât nu puteam sta decât întinsă
sau în picioare. După ce m-am tratat cu toate analgezicele
posibile, am pornit la drum spre spital. Am început cu Spitalul
Colentina unde mi s-a pus diagnosticul de ”suspectă de infecție
urinară”. Mi s-au dat niște pastile care nu au avut niciun efect.
Durerea era la fel de puternică și insuportabilă. Am fost îndrumată
și spre ginecologie, însă nu am luat în seamă acest lucru. Eram
convinsă că aceste dureri nu pot fi de natură ginecologică. Pe alea
le știu și le suport, îmi tot spuneam. Am continuat investigația.
Am ajuns la Spitalul Universitar. Aici mi s-a spus ”suspectă de
apendicită acută”. După alte investigații am fost iarăși trimisă la
ginecologie. Mi s-au dat alte analgezice și mi s-a amintit de
chistul endometriozic pe care îl tot căram cu mine de ceva vreme.
Era clar! Nu mai aveam loc de întors.
L-am sunat pe domnul doctor ginecolog care mă avea sub
observație. Mi-a zis că acea durere este de la chist, dar să merg
la spital să mă mai vadă.
Totul a arătat că acel chist trebuia
operat.
Am citit și răscitit toate articolele găsite pe internet
despre domnul doctor. Faptul că avea articole publicate în reviste
de specialitate, cercetări științifice, participări la conferințe,
cursuri, care făceau referire și la endometrioză mi-au dat
încrederea că este persoana cea mai potrivită pe care o pot alege
pentru această intervenție.
Pe 2 octombrie 2017, într-o zi de luni, am fost
internată la Spitalul Filantropia. A fost prima internare și prima
operație din viața mea. Frica, panica s-au instalat de la primele
minute. Singurele lucruri care mă linișteau erau profesionalismul,
răbdarea și blândețea domnului medic specialist
Obstetrică-Ginecologie Nicolae Gică și faptul că
Spitalul Filantropia este unul dintre cele mai curate și mai
bine dotate spitale de Obstetrică și Ginecologie din
București.
Pe tot parcursul spitalizării, zilnic, asistente, medici
și chiar domnul director al spitalului, Prof. dr. Gheorghe Peltecu,
veneau și se interesau de starea tuturor pacientelor.
Profesionalismul, grija și atenția care îți sunt acordate în astfel
de momente sunt extrem de importante. Pentru asta, mulțumesc
tuturor! Și mulțumesc în mod special domnului doctor Nicolae
Gică pentru modul în care a știut să se ocupe inclusiv de
psihicul meu. Nu am fost o pacientă ”model” dacă se poate spune
așa. Poate că l-am terorizat cu fricile mele și chiar cu sms-urile,
dar de fiecare dată și-a făcut timp să îmi răspundă la toate
întrebările și să-mi spună o vorbă bună. Îmi amintesc că înainte de
anestezia totală, mă uitam disperată să-l zăresc și nu-l zăream.
Știam clar că nu vreau să mă opereze altcineva. Eram în stare să mă
ridic de pe masă dacă nu îi zăream privirea. Într-un final l-am
zărit și l-am auzit întrebând: ”Vă e frică?” Am schițat un daaaa
disperat și răspunsul a venit imediat: ”Nu are de ce să vă fie
frică!”. De aici s-a rupt firul. Am închis ochii liniștită și m-am
trezit fără acel chist endometriozic de 7 centimetri.
Nu vreau să dau sfaturi, însă vreau să vă spun doar
atât: nu ignorați semnalele pe care corpul vi le transmite! El știe
întotdeauna când ceva nu este în regulă!
