Toți vrem să fim frumoși și deștepți, iar copiii noștri să fie frumoși și deștepți, mai ceva ca noi, dar mai ales, mai ceva decât colegii lor de grădiniță, școală șamd. Le rămân puține opțiuni: fie vor reuși să fie mai frumoși și mai deștepți decât majoritatea, fie vor suferi, considerând că e vina lor, că eșuează, în fiecare zi, că dezamăgesc la una dintre cele mai imperative sarcini care le-a fost dată vreodată.
Mai important decât sentimentul eșecului, este incapacitatea unui copil de a se gândi că acest deziderat, insuflat de către părinții lui bine intenționați ar putea fi fals, rămânând uneori întreaga viață niște cățeluși care aleargă după un os agățat de o sârmă prinsă de gât, mai ales atunci când văd că succesul părinților lor, depinde în mod esențial de cât de frumoși și deștepți par în raport cu alții în anumite situații. De la banii pe care îi câștigă, frumusețea casei, a mașinii, a țoalelor, până la, iar asta e cu adevărat trist, atenția pe care le-o acordă prietenii, chiar rudele, toate depind de cât de frumoși și deștepți sunt percepuți a fi. Dar nimeni nu le spune copiilor că raportul de cauzalitate e invers: frumusețea și deșteptăciunea sunt expresia succesului și nu invers. Iar succesul e secretul individual al fiecăruia.
La fel cum animalele își învață puii să vâneze și să alerge, pentru a putea supraviețui, și noi, la prima vedere, ne învățăm copiii rețeta de succes cea mai la îndemână, pe care credem, de multe ori în mod eronat că am învățat-o confruntându-ne cu viața. De cele mai multe ori vom fi însă nevoiți să recunoaștem că formula nu ne aparține. Diferența esențială cu lumea animalelor constă în faptul că acestea nu-și învață puii să creeze aparența că sunt buni vânători, sau că aleargă mai repede decât cei a căror pradă riscă a deveni.
La fel cum frumusețea vine dintr-o armonie interioară, pe care copilul o poate dobândi greu și târziu, dacă ea nu pre-există în familie, la fel deșteptăciunea vine dintr-un antrenament al minții, din deprinderea gândirii libere și a dialogului cercetător. Dacă, în loc să încurajăm copiii în a confunda aparențele cu esențe, eventual înconjurându-i până la asfixiere de lucruri de la care pot împrumuta frumusețea ce se dorește a fi proiectată, i-am învăța meșteșuguri și ne-am concentra pe armonia familiei, i-am putea ajuta în mod real să-și găsească propria cale spre succes.
Dacă am face asta, am evita să ne condiționăm copilul de raportarea la ceilalți, de câștigarea unui concurs de frumusețe, ca și condiție a succesului. Poate că, lipsit de această încorsetare, copilul nostru ar descoperi că împlinirea e o stare interioară, care nu are neapărat nevoie de succes și că are, nu doar libertatea, ci și obligația de a-și stabili singur criteriile succesului, că dezideratul de a fi frumos, adică invidiat și deștept, adică șmecher, nu e dezideratul oamenilor de succes, ci al celor care veșnic luptă să-l atingă.
Dar, ca să putem descoperi asta pentru copiii noștri, e necesar să o descoperim pentru noi.

The post Frumos și deștept first appeared on Desculț prin Valea Regilor.