Peste 300 de producători şi comercianţi agricoli din judeţul Galaţi sunt aşteptaţi în perioada 29 septembrie – 1 octombrie la cea de-a 16-a ediţie a Târgului de Toamnă, organizat în Piaţa Centrală din Galaţi, a anunţat directorul Administraţiei Pieţelor Agroalimentare, Eugen Zaharia."De regulă, la ediţiile anterioare ale târgului participau între 220 şi 250 de producători, dar anul acesta avem surpriza să avem peste 300 de producători şi comercianţi agricoli din judeţul Galaţi, pentru că avem recolte mai bune ca în alţi ani şi mulţi au dorit să vină să expună şi să vândă la noi", a spus Zaharia.El a precizat că pe durata târgului, participanţii nu vor plăti niciun fel de taxe şi vor beneficia de toate utilităţile puse la dispoziţie de Piaţa Centrală din Galaţi.Oferta va fi una bogată şi va cuprinde produse de panificaţie şi patiserie, carne şi produse din carne, brânză şi produse lactate, legume şi fructe, conserve, ...