Anotimpul roieste deasupra, de parca ii e frica sa coboare, sa se imprastie printre case si pe strazi, eu stau intre timpuri, intre anotimpuri, nu ies dintr-unul sau sa intru in altul, stau albastra, intr-o seara albastra, avand ganduri albastre, noaptea roieste, anotimpul pluteste, norii se destrama si se-mpaca intre ei, auzindu-se incet, in fundal, vocea unui povestitor care imi pare ca e Morgan Freeman. In astfel de momente, parca imi vine sa aduc din casa cutia aceea speciala plina cu ace de gamalie si sa tivesc seara, cerul si gandurile, sa prind laolalta norii de ganduri si povestile de nori, vantul de anotimp si strazile toate de cea mai albastra dintre nopti.