Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au depistat 25 cetăţeni sirieni – 21 adulţi şi patru copii – care au încercat să intre ilegal în ţară din Bulgaria Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, transmis sâmbătă AGERPRES, migranţii au beneficiat de sprijinul a trei călăuze bulgare care ar fi trebuit să îi transporte până la Bucureşti. O patrulă a poliţiei de frontieră a observat, vineri, în jurul orei 14,00, două autoturisme de teren care au trecut ilegal peste frontiera de stat din Bulgaria în România. "Imediat, a fost declanşată o acţiune operativă, poliţiştii de frontieră cadrul Sectorului PF Negru Vodă şi Sectorului PF Băneasa, sprijiniţi de cei de la sediul Gărzii de Coastă, monitorizând traseul autoturismelor. Cele două maşini, înmatriculate în Bulgaria, au fost identificate şi blocate în p�...