#greenmamasbreakfast

  • Postat în Edu
  • la 10-11-2017 12:05
  • 8 vizualizări
#greenmamasbreakfast
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe C'est moi, Alina!

Săptămâna aceasta mi-am propus să pregătesc 5 mic-dejunuri sănătoase, în care să includ mixurile de nuci și fructe uscate Native Box. Și pentru că de mult timp îmi făceau cu ochiul, am zis că n-ar fi rău să le încerc și cumva să le introduc în masa de dimineață. Iată ce a ieșit:

Luni, am pregătit o omletă din două ouă și vreo trei-patru ciuperci, în lipie, cu piper, sare și ulei de măsline, un bol de iaurt cremos cu jumătate de banană  și o mânuță din mixul Berry Snack (caju, merișor și coacăze negre) + jumătate de rodie.

DSC_0755.jpg

Marți, ziua a doua de #greenmamasbreakfast, am servit un pahar de lapte de cocos cu Granola (fulgi de ovăz, cocoa nibs, caju crud, stafide brune, mix de semințe, foarte puțin zahăr de cocos, scorțișoară, sare de mare, ulei de rapiță și miere de albine), o felie de pâine (homemade) cu jumătate de avocado și piper proaspăt râșnit, iar fructul dimineții, o smochină, de fapt, 3/4 dintr-o smochină, pentru că little helper a fost pofticios.  Snack pe drum spre serviciu, o mânuță de semințe din mixul Seeds Snack (miez de dovleac, coacăze negre, migdale).

DSC_0761.jpg

O nouă zi, miercuri, un nou mic-dejun super rapid de încropit. Sandviș din pâinică neagră cu bulgărași de brânzică (preferații lui Luca), spanac proaspăt, două felii de roșii, sare, piper și vreo 3-4 ciuperci trase la tigaie. Paharul de lapte de cocos îndulcit cu o linguriță de miere polifloră Native Box, iar ca snack, un măr copt, feliat, cu scorțișoară (no sugar added).

DSC_0762.jpg

Joi a fost despre ochișor la cuptor cu ierburi à la Provence, sare, piper și ulei de măsline, așezat cu grijă pe o felie rotundă de toast cu spanac. Am pregătit două oușoare, just in case, și am mai uns o felie de pâine cu avocado frecat cu sare și zeamă de lămâie. Bolul de iaurt cremos cu 2 linguri de nuci din mixul Nutri Snack (merișor, stafide brune, migdale și alune de pădure) și jumătate dintr-un kaki.

DSC_0767.jpg

Ultima zi de #greenmamasbreakfast! Pentru o dimineață cețoasă de vineri, am pus la cale cel mai sățios mic-dejun.  Quiche cu bacon, spanac și ardei roșu, budincă de chia cu rodie, semințe și nuci din mixul Zen Snack (miez de floarea soarelui, migdale și merișor) – pentru un început de weekend zen  – , și două felii de ananas. În plus, încă o mânuță de nuci, pe drum spre serviciu, a fost alegerea perfectă.

DSC_0774.jpg

Cam asta am făcut noi, ne-am jucat și am mâncat sănătos.

P.S. Nu durează mult,  mai ales dacă ai toate ingredientele la îndemână.

P.S. 2 Dacă vă încântă ceva pe site-ul Native Box, la orice comandă în valoare de 100 lei, puteți folosi codul “greenmama” pentru o reducere de 15%.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente