Pregătisem un discurs pe care trebuia să îl susțin în fața unor mămici sau viitoare mămici. Un discurs despre ce înseamnă să fii mamă, ce schimbări se produc, ce responsabilități apar, ceva personal. Un eveniment cu mai mulți invitați și o temă care mi se potrivea, despre care aș fi vorbit ore întregi în fața oglinzii sau cu fetele la cafea. Dar în fața a 50 de perechi de ochi ațintiți asupra mea, care îmi urmăreau și analizau cu atenție și curiozitate fiecare gest, mimică, expresie a feței, credeți că a fost la fel?!

Nu chiar. Vorbitul în public este una dintre cele mai mari temeri pe care le cunoaște firea umană. Cred că unii se tem mai mult să vorbească în public decât se tem de păianjeni, de exemplu… Serios!

Eu una nu știam că am această temere. Credeam că nu poate fi chiar așa de greu… dar a fost. Am ajuns pe scenă, am luat microfonul și… m-am blocat. Am ridicat privirea, toată lumea era curioasă, pregătită cu pixuri, agende. Am zis „Oh, my god! Ce Doamne iartă-mă fac acum?!” A trebuit să amân discursul pentru următoarea întâlnire, le-am zis celor din public ceva scurt despre mine, o povestioară ușoară despre Luca și că urmează să revin peste o lună cu ceva mai mult curaj. Era o întâlnire lunară a mămicilor, o comunitate, ceva friendly, așa că m-au înțeles și m-au încurajat.

Am ajuns acasă. Am fost destul de supărată. Dar m-am apucat imediat de ceva research (trebuia să fac asta înainte, dar asta e).

Așa am dat peste Ted Talks… bine, nu din prima. Am citit multe articole, am vizionat destul YouTube, dar multe făceau referire la discursurile Ted.

Am găsit cartea aici… și apoi am început să o citesc cu entuziasm.

Mi-am schițat un To Do List pentru un discurs simpatic și util.

Plecând de la esența cărții, că scopul unui discurs e acela de a spune ceva cu sens, mi-am creat un fir roșu, un fel de nucleu al discursului, de maxim 15 cuvinte (la mine a fost destul de ușor, deh, e frumos să fii mămică), pe care l-am dezvoltat astfel încât să atrag publicul de partea mea încă de la început, asta fiind una din problemele care apar frecvent și despre care am citit în carte. Publicul se plictisește repede. O, da! De câte ori nu m-am plictisit și eu…

A fost nevoie să evit discursurile capcană, precum cele comerciale, vorbăria organizațională sau prestația inspirațională. Nimănui nu-i place să te audă că te lauzi și că ești cea mai bună mămică… aşa că mi-am propus să transmit lucruri utile și practice.

Acum am un discurs, l-am avut și prima dată, totuși ce n-am mers?!

Cred că n-am interacționat prea bine cu publicul. Poate nu ne-am conectat. În sensul ăsta, mi-am notat câteva sfaturi utile din carte care mi-au prins foarte bine: „Trebuie să te conectezi cu publicul! Fă contact vizual, arată vulnerabilitate, fă-l să râdă!”

Mici trucuri de la cei cu experiență. Notat.

Am trăit experiența multor vorbitori parcurgând cartea Ted Talks, m-am pregătit pentru multe din situațiile care se pot ivi pe scenă, le-am înțeles și am încercat să le personalizez discursului meu.

Cred că am reușit. La următoarea întâlnire m-am simțit confortabil pe scenă și am transmis ceea ce mi-am dorit, iar publicul a fost foarte receptiv. Mi-am făcut mulți prieteni noi.

M-am întors acasă, Ted Talks era tot la mine pe birou. Am zâmbit. A fost aliatul meu. Un ghid pentru un discurs reușit. Recomand.