Pregătisem un discurs pe care trebuia să îl susțin în fața unor mămici sau viitoare mămici. Un discurs despre ce înseamnă să fii mamă, ce schimbări se produc, ce responsabilități apar, ceva personal. Un eveniment cu mai mulți invitați și o temă care mi se potrivea, despre care aș fi vorbit ore întregi în fața oglinzii sau cu fetele la cafea. Dar în fața a 50 de perechi de ochi ațintiți asupra mea, care îmi urmăreau și analizau cu atenție și curiozitate fiecare gest, mimică, expresie a feței, credeți că a fost la fel?!

Nu chiar. Vorbitul în public este una dintre cele mai mari temeri pe care le cunoaște firea umană. Cred că unii se tem mai mult să vorbească în public decât se tem de păianjeni, de exemplu… Serios!

Eu una nu știam că am această temere. Credeam că nu poate fi chiar așa de greu… dar a fost. Am ajuns pe scenă, am luat microfonul și… m-am blocat. Am ridicat privirea, toată lumea era curioasă, pregă...