Hărţuire şi abuz pe domeniul public

  • Postat în Fapt divers
  • la 20-10-2017 07:57
  • 316 vizualizări
Hărţuire şi abuz pe domeniul public
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Tudor Tudose
"În continuarea raportului meu arăt că acuzaţiile de hărţuire şi abuz sexual au la bază evenimentele din ziua de 14 iunie a.c., la terasa barului "Barul", adică altercaţia dintre numitul Harbuz Pantelică, zis "Pijamală", de profesie beneficiar de ajutor social şi numita Carabăţ Crinela, angajată la chioşcul "Super Shop".
Din declaraţia dată de numitul Harbuz am reţinut, citez: "Când am văzut-o pe Caramela, că noi aşa îi zicem, că vine la mine cu fusta până la buci şi cu ţâţele pe-afară mi-am dat seama că bine n-a să-mi fie."
Din declaraţia numitului Harbuz reiese că numita Carabăţ i s-a adresat cu "Ce faci, băi Pijamală, te-a lăsat muierea? Vino la mine să te consolez!" Numitul Harbuz a precizat că n-avea chef de consolat deoarece tocmai şi-a încheiat cel de-al patrulea divorţ. Din acest motiv era binedispus, că de aia s-a prezentat la crâşmă de la prima oră a dimineţii.

Gestul numitului Harbuz a fost de natură a o stârni pe numita Carabăţ, care a insistat, cu gura şi cu mâinile. Refuzul sistematic de a răspunde la propunerea de hărţuire a indignat-o pe numita Carabăţ, aşa că l-a abuzat pe numitul Harbuz cu pumnii şi cu unghiile.
În prezent, acesta se află internat în spital, cu multiple echimoze şi excoriaţii.
Numitul Harbuz a refuzat să facă plângere împotriva numitei Carabăţ, pe motiv că se mai duce la ea la chioşc şi mai ia pe datorie."
Fragment din romanul autobiografic: "#MeToo"

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente