În 92 din 100 de negocieri consumatorii își rezolvă problemele cu băncile | CSALB solicită judecătorilor să recomande părților concilierea

În prima jumătate a anului, numărul de negocieri dintre consumatori și bănci a crescut cu aproximativ 40% față de aceeași perioadă a anului trecut, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Reducerea ratelor, trecerea de la ROBOR la IRCC, încheierea proceselor din instanță reprezintă măsuri pe care băncile și consumatorii le-au negociat în prima jumătate a anului în cadrul concilierilor. Recomandarea CSALB către consumatori este să apeleze doar în ultimă instanță la amânarea plății ratelor la credit. Amânarea vine cu costuri suplimentare, la care se adaugă imprevizibilitatea situației economice din momentul reluării plății ratelor. În schimb, consumatorii sunt îndemnați să se adreseze băncilor, IFN-urilor și/sau CSALB dacă întâmpină dificultăți financiare care pot afecta derularea contractelor, pentru a găsi soluții personaliza...