Personajul principal dintr-o carte neterminată stătea pe banca apărării. Atât de neterminată era povestea lui, încât nici nu-i aflase genul. Își dorea să fie marinar, dar a aflat că nu-i de-ajuns să rostești "pupa" și "prova". Își dorea un castel, dar se temea că răceala zidului o să-i intre în suflet. După poziția mâinilor și adâncimea privirii, putea fi o fată de pension.
Cum se supărase pe Autorul lui! Cum îl așteptase la intrare, în fiecare dimineață, cerându-i continuarea sau finalul! Cum se apucase să-și compună propriul deznodământ, cu literă apăsată și deznădăjduită!
Și acum, când Creatorul lui era acuzat de indiferență, el se afla în primul rând, gata de mărturisire. Din inima lui nefinisată ieșea o duioșie care nu-și căuta paginile lipsă.