O recentă polemică prelungită în toi de noapte mi-a adus aminte cum toate lucrurile se repetă, cum raritatea surprinzătoare a noutății e atît de prețioasă, încît ar trebui să o savurăm pînă la ultima cuantă. Plictisitoare, cea mai recentă dispută pe teme SF a marcat absolut toate punctele pe care le-am mai parcurs de-a lungul timpului, plasîndu-mă pe mine în rolul autorului monstruos care își disprețuiește fanii. E un loc comun, unde am mai fost trimis, cei mai mulți dintre urlătorii digitali prevestindu-mi ritmic în ultimul deceniu intrarea în uitare și crunte răzbunări prin recenzii devastatoare. Pe blogurile lor.

Ca de obicei, mi-au pus în gură (nu numai) cuvinte nerostite. Cu tăria opiniunilor proprii fîlfîind ca fularul lui Geolgău (referință populară care nu e pe wikipedia) își șterg postările inițiale lăsînd fără de obiect răspunsurile mele, pe care le răstălmăcesc. Luptă rînjindu-și dinții de lapte și clame...