"Mara Paraschiv, MIHAELA BĂBUŞANU, „Semne şi
însemne”, note de lectură
Mihaela Băbuşanu, un nume aflat pe buzele multora din
locuitorii urbei noastre, cunoscută în literatură mai întâi ca
scriitoare de Haiku, colaboratoare a mai multor reviste de profil
precum „Albatros”, „Haiku”, “Monitorul de poezie” dar şi unele din
afara ţării, prezentă la concursuri naționale și internaționale cu
un număr important de premii obţinute, a ieșit la rampă cu o serie
de cărți şi iese și în prezent ca o împlinire a unui căutător de
pietre prețioase, penultima dintre ele fiind “Semne și însemne”. O
urmăresc permanent întrebările Yng și Yang- Cine ești? Cine sunt?
fără de care s-ar simți Alta.
Povestea vieţii sale curge, vorbește cu ea însăși,
amintirile o strigă; nici marginea înserării, nici flacăra
lumânării nu sunt mai treze decât inima ei...Totul devine
istorie.
Nici stejarul din fața porții nu mai umbrește la fel;
lucrurile care-i erau dragi sunt aruncate la vechituri, împreună cu
pălăria cu păr de mistreț a tatei, casa pălește, tăvălugul timpului
nu iartă nimic din ceea ce era. Umbra casei e o continuă muzică
înscrisă pe partitura lăuntricului. O poți asculta când ți-i dor să
o vezi, când ești obosit, îngândurat, când prezentul e în tine și
te ține mai treaz decât crezi tu că ești.
Cu exuberanţa tânărului care vede viaţa flacără
neinfinită, ajunsă la mijlocul drumului se hotărăște să-și ia viața
în propriile mâini;
Nu mai vrea o dragoste care desfată asemenea florilor
care înfloresc și mor; hotărăște să-și recupereze aripile
pierdute...dezamăgirile...iluziile și de ce nu, să-și resusciteze
toate iubirile!...
Deși conștientizează, sub apăsarea unui regret, privind
altfel prin fereastră, tresare ca după o deșteptare. Realizează că,
nu departe de ea, a sosit Speranța. În „Iubire de sezon”, descoperă
trăinicia unei iubiri neașteptate. Simte că își găsește rostul;
locul destinat iubirilor adevărate, simte că se află pe un alt
drum, cel pe care-l căuta și nu-l găsea. Se hotărăște să intre în
hora vieții să-i descopere tainele; să-i descâlcească ițele care
încurcă speranțele. Nimic nu o mai împiedică să-și vadă împlinirea.
Să o simtă, acum, când minunea cu părul blond ne adună și face să
fim doar noi, TREI: FERICIŢI ! Să răsară soarele și pentru noi
!...
O să las trecutul în urmă,
Vreau să trăiesc doar prin verbe la timpul
prezent:
Zâmbesc. Doresc. Roșesc. Reușesc.
Mai mult ca oricând, vrea să o ia de la capăt. Să ştie
ce n-a ştiut atunci, spunându-și că viaţa nu e un infractor, că tu
nu eşti singurul bărbat…că dragostea nu e un blestem şi că după o
iarnă oricât de grea întotdeauna vine primăvara!
Se naşte din nou... şi din nou în ochii proprii, cu
dorinţa de a conjuga verbul a scrie; de a vedea realitatea în
hainele ei adevărate; simple; frumoase, exprimate ca în poemul
haiku, născut din ape, din vânt, din ploaie, din ninsoare;
descifrându-l îi găseşti frumuseţea; taina cântecului de pian’’ la
răsăritul copacului din care a fost fabricat’’. Pe parcurs, i se
întâmplă multe lucruri frumoase: dragoste la prima vedere…pentru
iubire, cade, se ridică, fură stele…aseară am furat o stea de pe
cer…de dorul unei chemări m-am refugiat într-un vis, însă nu mai
ştiu să găsesc calea spre lumină…
Ar vrea să se trezească în visul de către Dimineaţă cu
mama, tata, bunicii. Nu știu cum o văd alții pe Mihaela, dar eu
personal, o simt ca pe un suflet extrem de blând și tandru,
deosebit de iubitoare, de o sensibilitate aparte și de aceea spun:
dacă toți copii și-ar iubi mama ca Mihaela , nu ar mai fi plâns de
mamă, nici durere, nici suspin: versurile poeziei susțin spusele
mele: mâinile mamei au răsărit astăzi mai frumoase și mai netede…
căldura lor o simt de fiecare dată când Mihail mă ia ștrengărește
de mână...iar din coliba încropită de Mihăiţă ascultă zborul
îngerilor; aşteptând împlinirea, îndură trecerea clipelor, a
brumelor, şi a iernilor reci, speră şi încă trăiește Prin cuvânt!
Visează, trăiește și retrăiește, mână în mână.
Niciun drob de sare, niciun nor negru; Mihaela are
viața-nainte și de-acum și-o lumină, Atât de albastră! Iată că
Mihaela trăiește la timpul Prezent.
De fapt asta și face acum Mihaela. O vedem angajată în
tot felul de acțiuni, conferințe, expoziții., festivaluri naționale
și internaționale, un muzeolog prin definiţie, un excelent
organizator de evenimente culturale, promotor cultural. Nu uită
nici de cei din sat când au nevoie de ajutor. Cu bagajul de mână,
se implică total și necondiționat. Toate astea sunt: „Semne și
Însemne”
Așa cum spune Valeria Manta Tăicuțu în Prefața cărții:
poemele au lumina naturală a locurilor, pe care Mihaela le poartă
cu ea ca pe niște însemne: dealurile Băbușei, verdele copacilor, a
ierbii... florile și izvoarele, Iasomia, trandafirii, replantate în
pământ roditor, își vor arăta splendoarea; frumusețea de altădată.
Confesiuni lirice îmbrăcate în metafore vii, traversează versurile
de la un cap la altul. Într-o poezie a locului, mitul creației
fiind copilul cu părul bălai, venit în urma unei îndelungate
așteptări. „Treimea noastră cea de o ființă” umple toate golurile,
toate căutările, neîmplinirile, tristețile. Totul și toate relele
ce s-ar abătea asupră-ne vor fi eliminate, atâta timp cât „Prâslea
cel voinic există / nu vom îngădui niciunui zmeu/ să ne
tulbure.../
Cât sunt încă vie, Doamne!... Mi-e primăvară şi mi-e
verde,/Sângele mi-e mai rubiniu ca oricând.
Îmi exprim admiraţia pentru tot ce a realizat
scriitoarea şi omul de cultură Mihaela BĂBUȘANU. Îi doresc să se
reculeagă, să-şi asculte bătăile inimii prin întuneric, iar
tristeţea s-o ascundă printre trandafiri. Să creadă în scrisul ei,
să făurească multe cărţi pentru a vindeca veşnicia pe care a
căutat-o şi pe care poate a găsit-o alături de cel, care a ajutat-o
să întregească GRUPUL TRIO.
Să viseze trăind şi să retrăiască visând clipele de
fericire, ca atunci când vor îmbătrâni, să se poată sprijini unul
pe altul, precum anotimpurile între ele." (Mara
Paraschiv)
Revista poate fi citită, accesând link-ul:
https://usrbacau.ro/revista-plumb-martie-2024/?fbclid=IwAR3HqUa2jXDLtg3xgzhl7T3dA7N2IkHY-db7GFMg9qJ8VwFxXe94IRRTZ8c
.jpg)
.jpg)
