M-aș liniști într-o poțiune dulce-amăruie,
Roșcată în apus
Și palidă în lumina lunii.
Mi-ar fi mâinile ușoare
De-ar ciopli rotunjimi și alunecări
Răzgândite între uman și splendoare.
De-ar coborî cerul în mine,
Să-i vorbesc despre chemările străine,
M-aș întinde mai puțin
Decât pot nesfârșirile mele.
Și aș fi eu însămi poțiunea dulce,
Roșcată în înserări;
Și aș fi eu însămi poțiunea amară,
Palidă în întunecări.