Aveam vreo douăzeci și unu. Îl căutam pe acel unu de-al cărui dor simțeam că mor. Și-ai apărut întâmplător. Și am știut din prima zi că acel unu-aveai să fii, din primul dans încetișor și din sărutu-acela-n zbor, pe care-ntâi l-am pregândit și-ntr-o clipită a venit, îmbrățișare cu mult dor, mult așteptat întâmplător.

Apoi eu ți-am mărturisit că trei copii mi-am plănuit. Tu ai spus da și ai zâmbit, exact ca-n visul pretrăit, întâmplător prestabilit.

În mai puțin de-un an ne-am luat. Timpul s-a scurs aglomerat. Pe treize-ș-trei când am intrat aveam o fată și-un băiat. De planul meu aș fi uitat, dar fata-mi cerea repetat: „Fă-mi, mamă, bebe-adevărat!” și dintr-o dată s-a-ntâmplat, ea cu divinu-au complotat și planul s-a concretizat: avem băiat, fată, băiat.

Apoi prin viață am vâslit, când cu elan, când obosit, când unul singur, când în doi, dar permanent atenți la „noi”. N-a fost doar soa