Statul de drept nu înseamnă doar respectarea strictă a legii, ci şi o stare de spirit, creând cadrul necesar relaţiilor economice prospere, a declarat joi, la Camera de Comerţ, preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului a participat, alături de omologul său bulgar, Rumen Radev, la deschiderea Forumului dedicat oamenilor de afaceri români şi bulgari. Iohannis a vorbit despre evoluţia relaţiilor comerciale România-Bulgaria, dar şi despre ce trebuie îmbunătăţit în acest domeniu. "Valoarea totală a schimburilor noastre comerciale s-a apropiat în anul 2016 de 4 miliarde de euro, după ce în ultimii 3 ani a înregistrat o creştere medie anuală de peste 7%. În continuarea acestui trend pozitiv, în primele luni ale anului curent schimburile comerciale au crescut cu aproape 12% faţă de perioada similară a anului trecut, ceea ce creează aşteptări ca anul 2017 să consemneze un nou record", a spus el. Preşedintele a adăugat că aceste evoluţii pozitive ...