Într-un poem eminent, emblematic, Drum către Dumnezeu, Ionel Simota scrie: „Lungă cale și-au ales/ Și sterp pământ au de călcat/ De sute și mii de ori,/ Până când vor ajunge/ La poarta cerească a raiului” (vezi Aripi de cenușă, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2008). 

Cine sunt, ne putem întreba, cei de pe lungă cale, trimișii, și mai ales unde ajung ei după veacuri întregi, după milenii? Dar întrebarea poate fi formulată și altfel: vor ajunge aceia, apostolii, unde li s-a promis, unde și-au propus, fără de cântec, fără de uimirea prin cântec, prin cuvânt, prin poezie?

Marele gânditor al secolului XX, Martin Heidegger, spunea că în absența poeziei, a cântecului, lumea nu poate fi înțeleasă și, neînțeleasă fiind, ea nici nu ar exista ca atare. E cu putință adică să nu mai fie. Cu poezia ajungi, așadar, în lume, ori treci dincolo de lume, spre poarta celestă; în orișice caz, p...