Iubire de oameni sau iubire de
moșie?
Avem o țară
Salutare Națiune !!!
„Acesta este un pamflet și se adresează
exclusiv
acelora care știu că nu știu
tot”
Dacă tot poporul ăsta ar fi redus la o singură ființă, un
singur suflet, atunci acel suflet ar fi foarte aproape de creștinul
perfect, creștinul ce e străbătut până în cea mai mică fibră de
iertare și iubire de semeni. Un suflet nu musai educat în
învățătura creștină de iubire a aproapelui și iertare
necondiționată, ci un suflet a cărui esență este doar din iubire și
iertare.
Nu știu câți dintre dumneavoastră ați avut răbdarea și
curiozitatea să mergeți pe firul învățăturii creștine esențiale și
să analizați fenomenul „de iubire” de semeni, astfel încât să
puteți să depășiți bariera religioasă și să continuați în latura
profană. Veți putea observa că, analizând iubirea adevărată din
perspectivă profană, acest îndemn, dacă ar fi respectat întocmai și
de toți, ar determina ca structura societății actuale să fie cu
totul alta, atât ca esență, cât și ca organizare.
Iubind necondiționat toți oamenii vii, ca și când am fi frați,
societatea umană ar avea o structură ce ar avea ca puncte comune cu
cea actuală doar faptul că este compusă din ființe umane și nimic
mai mult. Cu iubire de semeni dispar orice conflicte umane, armate
sau nu. Cu iubire de semeni dispar toate păcatele potențiale ale
omenirii. Nu furi pentru că îți iubești aproapele și nu vrei să îi
faci rău. Și nici nu îl omori. Nu îi “iubești” pe ascuns femeia. Nu
încui ușa pentru că nu e nevoie, deci nu ai nevoie de încuietori,
probabil nu există nici lăcătuși. Nu există arme şi nici cine să le
proiecteze ori să le construiască (probabil doar ceva
rudimentar împotriva fiarelor sălbatice). Nimeni nu va acumula
prea mult întrucât, din iubire, va da din prisosul său vreunuia
ghinionist aflat în nevoie.
Așadar, la o simplă privire, putem observa că iubirea ar
schimba “pământul”, dacă acest sentiment ar putea pătrunde în
fiecare suflet și rămâne acolo. De ce nu se apropie, de ce nu
pătrunde și de ce nu rămâne în suflete, dacă tot a apucat să
pătrundă, nimeni nu știe și prea puțini se întreabă acest lucru.
Tehnic vorbind, nu toată lumea ar fi mulțumită de modelul lumii
noi, lume privită cu ancora fixată în prezentul mercantil. Toate
sistemele vor „cădea”, fără să mai fie nevoie să se pună altceva în
loc poate.
Spuneam la început că dacă neamurile ar fi oameni, atunci
neamul românesc ar fi un om, un bun creștin, iertător și foarte
iubitor. Nu vreau să intru în discuții profunde cu privire la
existența termenului de „neam” în limba română,
neam ce se dezvoltă în nație, națiune și, apoi, în naționalism
pentru că iarăși o să apară de niciunde „învățați” ce văd, uneori,
foc în mijlocul oceanului, iar, alteori, nu văd flacăra nici când
le-au luat foc hainele.
Uniformizările se fac, de cele mai multe ori, fie de bunăvoie
și compasiune, prin renunțarea de către cel ce are în favoarea
celui care nu are, fie cu forța, de către cel puternic, care nu
are, împotriva celui slab, dar care are. Fără să supăr pe nimeni ce
spun rezultă, aproape matematic, din faptul că termenul de național
este marginalizat și exclus pentru faptul că NU toți au așa ceva.
Nu toți au un neam. Și dacă mulți nu au și doar câțiva mai au,
atunci ca să nu fie vreo supărare instituim, ca regulă, să nu mai
aibă nimeni. O invidie marcată, poate, de un complex, de o
frustrare.
Revenind la bunătatea şi iubirea de care este capabil neamul
românesc-om, merită menționate câteva din aspectele avute în vedere
când am considerat că ar fi îndreptățit să fie calificat drept bun
creștin. Neamul românesc a luptat și a pierdut războiul cu romanii.
Romanii au râvnit la avuția neamului nostru, au dat buzna, au
învins și au prădat cât au putut și tot ce au vrut. Tot ce au
prădat din avuția noastră au dus la ei acasă și din prada de război
au construit „civilizația occidentală” cu care se mândresc astăzi.
Nu este deloc mult spus (întrucât matematica nu „știe carte”
) faptul că ei AU pentru că noi nu mai avem cât
aveam. Pentru că ei AU deoarece au luat
de la mulți alții ca NOI.
Eu nu am auzit sau văzut pe nimeni care să reclame sau să
revendice ceva din bunurile furate în decursul istoriei cunoscute
și probate. Firește că se vor indica aspecte în general de ordin
juridic și sunt corecte, desigur. Timpul spală orice. Însă, sub
aspect moral, meritam măcar dacă nu neapărat scuze măcar o
atitudine mai respectuoasă sau, de ce nu, o reparare voluntară
parțială a pagubelor pricinuite. Pentru că o parte din
MĂREȚIA a ceea ce vedem azi este făcută și cu
munca și averea neamului romanesc. Putem spune că din iubire, noi,
ca neam, am iertat faptele urâte și reprobabile și atunci, și acum,
și probabil și in viitor.
Turcii au venit și au furat la fel ca romanii, dar o perioadă
mult mai mare. Am plătit „taxa de protecție – bir„ sute de ani. De
ce ? pentru că noi eram slabi și ei erau puternici. I-am iertat și
pe aceștia tot din iubire de semeni. Azi le plângem de milă de
parcă nu s-a întâmplat istoric nimic. O parte din măreția lor este
construită din munca și averea noastră și asta se vede. Nimeni nu a
pus problema, nici măcar la nivel de poveste, să primim vreo
despăgubire de la „civilizațiile” ce s-au construit în parte şi din
munca și averea noastră.
Mai amintesc doar de ruși și mă opresc aici momentan. Moscova
măreață, Roma măreață, Istambulul măreț, Viena cea măreața au ajuns
așa pentru că sunt oamenii mai vrednici și mai deștepți decât noi,
cum sugerează niște pseudo- intelectuali trădători de neam? Dacă,
cel puțin teoretic, am readuce virtual la „bugetul național” toate
taxele de protecție, birurile, jafurile comise „instituțional” de
alte „neamuri” trebuie să fii idiot să nu recunoști că altfel ar fi
stat lucrurile. Nu e totuna să alergi la o întrecere numai tu cu o
greutate legată de picior și restul să alerge liberi.
Ironia sorții este că tocmai cei care te-au făcut să ajungi în
starea în care ești acum, altfel spus care te-au deposedat
ilegal de bunuri, îți râd în nas că ești sărac, deci slab. Și
prost, desigur. Nu intrăm pe domeniul literaturii S.F., rămânem
ancorați în realitate și știm că din punct de vedere juridic TIMPUL
este suveran și a CICATRIZAT JURIDIC răspunderile și calificarea
faptelor. Noi, ca „neam-om” bun-creștin, am iertat pe toți cei care
ne-au omorât semenii și ne-au furat avutul, firește, din iubire de
semeni.
Însă, dacă lucrurile stau aşa cum stau, adică, până una-alta
învățătura creștină este tot la stadiul de învățătură, de îndemn ce
se așteaptă să fie urmat, și noi ne aflăm în viața reală guvernată
de regulile și legile existente, atunci să încercăm să
SEPARĂM LUMILE, lăsând porți de trecere, desigur,
și să ne evaluam la modul corect. Să nu ne mai subapreciem și să
ignoram pe cei care ling clanțe de uși străine. Să conștientizăm
că, dacă suntem așa cum suntem, avem cea mai mică parte de
vină.
E greu sa construiești ceva când alții te tot fură să își facă
ei o casă mult mai mare. E de mirare dacă reușești să încropești o
baracă măcar. Culmea este că cei care te-au furat și și-au
construit case mărețe cu materialele tale te ceartă că nu „ești în
rândul lumii”. Când spuneam că avem doar o mică vină mă refeream că
vina e că suntem de o toleranţă dobitoacă. Ca noi nu am fost în
stare niciodată (și nu suntem nici acum) SĂ SEPARAM LUMILE. Ori ne
lăsăm furați și furăm și noi de la alții mai slabi ca să respectam
regulile jocului, nu de noi făcut, ori ne luptăm să nu fim furați
și până să se întâmple și după ce s-a întâmplat. Adică să se
urmărească „hoţul” până la a o sută una spiță, pentru revendicarea
lucrului furat.
Acum, om sunt și eu și poate greșesc în ce spun. Nu știu nici
eu și poate nimeni dacă al nostru neam-om a făcut bine sau rău
adoptând această învățătură creștină, de iubire și iertare. Poate a
făcut bine și Dumnezeu o să ne mântuiască. Poate a făcut rău și
atunci ne chinuim fără rost şi mai ajungem și de rasul lumii,
Dumnezeu neintervenind tocmai pentru că noi puteam alege. Neamul a
ales iubire și iertare. Așa să fie atunci. E mai bine
mântuire, decât o viața de mântuială.
22 iulie 2016
București
Costel AVRAM
