Istoria ca roată pătrată se va repeta cel puțin o dată !

Avem o țară

Salutare Națiune !!!

Exclusiv pentru cei care știu că nu știu tot”

Roata pătrată, acest organ creat de funcția „învârtelii”, rotirii și răsucirii, ne arată că mai devreme sau mai târziu cursa se încheie şi reîncepe o alta, celui atent nerămânându-i decât să observe ciclicitatea și mai ales secvența acestei curse. Să măsoare lungimea ei, etapele ei și mai ales, dar mai ales să prevadă „pe unde trece”.

Pentru cei „atenți” se aplică cu prisosință principiile „am mai fost pe aici” și „am mai văzut filmul ăsta !”. Ar fi prea pretențios să spunem că această categorie ar fi una mai educată ori mai instruită decât restul populației, însă dacă ne-am limita să numim aceasta categorie de „atenți” ca fiind mai avizată, ar fi cea mai nimerită calificare.

În urma cu patru – cinci ani, s-a întâmplat să nu am la îndemână de citit decât „O istorie sinceră a poporului român” a lui Florin Constantiniu. O citisem cu mulți ani înainte, însă, după cum spuneam, conjunctura a făcut să o recitesc. Dacă inițial am citit, recitit și analizat informația brută, acum, la momentul recitirii, în vacanță fiind, am încercat să „pricep mai adânc rostul” cărții. De atunci, ca un reflex, în “crucea verii”, o recitesc din nou, an de an și observ dacă apar îmbunătățiri în percepția mesajului.

Recunosc, inițial am plecat direct pe analiza de conținut trecând cu superficialitate peste denumirea titlului, apreciind că la vremea apariției toate lucrurile erau fie „..libere” fie „sincere” fie „adevărate”. La momentul recitirii, însă, am vrut să înțeleg exact mesajul denumirii și, atunci mi-am dat seama că întregul conținut capătă o altă lumină. „O istorie sinceră”, este o consemnare întocmai a realității și cu plăcute și cu neplăcute. Dacă nu îți place cum arăți nu înseamnă că trebuie să spargi toate oglinzile din casă. Este o problemă de asumare și nimic mai mult.

Istoria corectă a oricărui eveniment de oriunde de pe acest pământ nu poate fi nici trucată și nici ascunsă în totalitate. Întotdeauna va exista o variantă adevărată consemnată pe undeva așteptând să fie prezentata unui public cât mai numeros. Indiferent de regimurile politice care s-au perindat la conducerea României în ultimii peste 150 de ani (și care din diverse motive au împiedicat răspândirea adevărului, l-au modificat, mistificat, denaturat, etc.) cine a avut interes să cunoască adevărul, putea să îl afle.

Regimurile, care cu intenție vor să nu se cunoască adevărul, știu că cel mai eficient mod pentru a-l ține ascuns este acela prin care se proiectează și se implementează sistemul educațional al unui neam. Dacă îl înveți de mic anumite lucruri, așa vor rămâne în memoria sa și ca adult. Și apoi, dacă acel adult mai face și parte dintr-o grupare de leneși sau lipsiți de curiozitate, nici că va afla vreodată istoria corectă.

Sinceritatea, corectitudinea unei istorii constă în consemnarea întocmai a faptelor, evenimentelor și persoanelor atât sub aspectele plăcute cât și a celor neplăcute. O denaturare a istoriei ce o face nesinceră, constă și în exacerbarea patriotismului, a victimizării extreme a neamului nostru în raport cu toți cei cu care am venit în conflict. Nu e cu nimic mai prejos decât o mistificare a istoriei prin exagerarea și ridicarea în slavi a meritelor poporului nostru față de o mistificare cu privire la omiterea unor fapte, evenimente sau personaje istorice din consemnările „sincere” și obiective.

Pe locul doi în ierarhia vinovaților o poartă oamenii acestui neam. Să facă sistemul ce o vrea să facă, dar curentul este dat de valul popular. Cine ține agenda astăzi a ceea ce se întâmplă în Romania anului 2016? Anul aceste este un an full electoral vor spune unii.

Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la intrarea în Marele Război a României. De hotărârea României din 1916 depinde România de astăzi. În afara a trei publicații ( una este lunară), de la întâi ianuarie anul acesta și până astăzi (aproape zece luni) nu s-au făcut mențiuni despre evenimentele de acum o sută de ani. Pe o listă a titlurilor de știri, nu cred că exagerez spunând ca subiectul este pe ultimele locuri.

De prin anul 2000 și până astăzi, așa, din pură curiozitate și fără pretenții de specialist în sondaje, în urma unor analize directe pe oamenii cu care am venit în contact voit, am ajuns la o concluzie intimă că dintr-o sută de subiecți, dacă erau 5-6 care să știe lucruri esențiale ale istoriei neamului nostru din ultima sută de ani, nu mai mult. Majoritatea avea cunoștință despre primul război mondial extrem de puține și total eronate. De pildă, aventura României în Marele Război se rezuma eronat la bătăliile de la Mărășești, Mărăști și Oituz din 1916 !!!??

Așadar, primul război mondial era cu Mărășești 1916 și cu Marea Unire la 1 decembrie 1918. ATÂT. Al doilea război mondial consta în principal în participarea României la „războiul din 1944, firește 23 august și, într-o foarte mică parte si de ceva război cu rușii înainte de ′44, însă aceasta o știau doar cei direct implicați, familiile și cei care au intrat in contact direct cu cei implicați. Așadar, cam acestea sunt cunoștințele poporului despre istoria neamului. Sinceră, nesinceră, istoria oficială menționată în manualele școlare, este servită așa cum este. Nimic nu împiedică însă poporul în „foamea lui arzătoare de adevăr” să nu „se dea de ceasul morții” să îl afle „gol-goluț”.

Câți vorbesc şi câți cunosc faptul că, după trei luni de război, mai mult de doua treimi din România era cucerită, iar capitala era ocupată de forțele germane și de aliații săi? Când vrei adevărul și ești iubitor de adevăr ești nevoit să știi, să prezinți și să îți asumi trecutul cu toate bunele și relele sale. Câți cunosc și admit că la intrarea trupelor de ocupație în Bucureștiul cucerit „populația din stradă” ovaționa și arunca cu flori în armata germană de ocupație, ce defila învingătoare? Daca vrem sinceritate, să o vrem până la capăt.

Cum se spune, numai cine nu cunoaște istoria riscă să o repete. Istoria, ca și roata, se învârtește și cum totul e rotund, din când în când ajungem de unde am plecat pentru a o lua iarăși de la capăt. Ce făcea strada acum o sută de ani ?, Ce făcea clasa politică acum o suta de ani?, Cât de viteji am fost ?, Cât de norocoși am fost ?, Ce conjunctură fericită s-a petrecut?, Cât de mult a ținut Dumnezeu cu poporul roman? Sunt întrebări la care putem să răspundem numai dacă vedem tot filmul. Cum se spune și sunt întru totul de acord: Nu judeca filmul după doua trei poze disparate. Poți sa îți dai cu părerea, oricare ar fi ea, numai după ce ai văzut tot filmul.

Acum, că roata istoriei la noi e pătrată nu ar fi așa o nenorocire. Tot se învârtește ea, mai cu hopuri mai cu zdruncinături. Nici nu cred că vreun neam are traseul istoric din cercuri perfecte. Însă, la noi, de fiecare dată când ajungem la o tură completă suntem luați prin surprindere. Ori uităm, ori…. Ceva de genul celor spuse de un prim-ministru în anii de după Revoluție, când pe la începutul lunii decembrie se văita că a fost luat prin surprindere de ninsorile abundente. Roata se învârtește indiferent de forma ei și pentru avizați și pentru ignoranți. Pe unii ii zdruncină zdravăn, pe ceilalți nu. E mai mult culpa omului decât a roții.

București

21 octombrie 2016

Costel Avram