Ziua de ieri a fost mai mult decât un
eveniment – a fost o călătorie într-o lume a armoniei, a frumosului
și a profunzimii. Cu emoție sinceră și recunoștință adâncă, privim
în urmă la o zi care ne-a adus mai aproape de Japonia, de filosofia
ei delicată și de valorile ei autentice.
Am simțit, pentru o clipă, eternitatea unei
clipe trăite frumos – și poate că nu putea exista un context mai
potrivit pentru lansarea volumului meu bilingv de haiku,
„Eternitatea clipei / The Eternity of a Moment”.
Evenimentul nostru, desfășurat la
Universitatea „George Bacovia” din Bacău, a fost o celebrare a
spiritului japonez în toată diversitatea sa: de la haiku și arta
ceaiului, la arte marțiale, ikebana, caligrafie și origami. A fost
o zi dedicată tuturor vârstelor, o zi în care ne-am bucurat
împreună – copii, părinți, bunici, prieteni.
Mulțumiri speciale Luciei Pădurariu,
co-organizatoarea acestei ediții – un suflet cald, profund
implicat, cu care am avut bucuria de a forma o echipă în adevăratul
sens al cuvântului.
Chiar în deschiderea evenimentului, am avut
onoarea să fim în prezența doamnei Laura Văceanu, președinta
Societății de Haiku Constanța, și a Mălinei Hardulea, profesor și
traducător, care au vorbit cu sensibilitate, profunzime și
claritate despre volumul meu de haiku, „Eternitatea clipei / The
Eternity of a Moment”, pe care am avut bucuria să-l lansez în acest
cadru cu totul special.
Ceremonialul ceaiului japonez, susținut cu
grație de Liliana Nestor, ne-a condus într-un spațiu de tăcere și
reverență – în acel „acum” care devine eternitate.
În cadrul atelierului de caligrafie japoneză,
coordonat cu migală de Marta Cană, participanții s-au apropiat de
frumusețea semnelor și simbolurilor japoneze. Tot Marta ne-a
surprins și emoționat cu vocea sa absolut
spectaculoasă.
Expoziția de grafică și pictură, semnată de
Mihnea Baran și Silvia Mirela Beteanu, a adăugat un strop de
culoare și rafinament artistic, îmbogățind vizual întreaga
atmosferă.
Demonstrațiile de arte marțiale, puse în scenă
de Radu Petrică și echipa sa (Mădălina Huţu şi Dumitru Iosup),
împreună cu grațioasele domnișoare de la Clubul BAO Bacău, sub
îndrumarea atentă a instructoarei Iuliana Dobrin, au adus în
prim-plan disciplina, forța interioară și armonia corpului cu
mintea.
Atelierul de ikebana, susținut cu sensibilitate
de maestrul florist Nicolae Agop și Lucia Pădurariu, a completat
armonios tabloul zilei, aducând în prim-plan echilibrul subtil,
tăcut și plin de grație al florilor.
Voluntari de toate vârstele şi copii au răspuns
apelului nostru și au realizat, cu migală și bucurie, cocori
origami – simboluri ale speranței și păcii – pe care i-au adus cu
drag la eveniment, contribuind la atmosfera de suflet a zilei. Le
mulțumim cu recunoștință doamnelor Monica Creangă (Școala
„Alexandru Ioan Cuza”) și Mirela Elena Ploianu (Școala „Ion
Creangă”) pentru implicarea, susținerea și bucuria cu care s-au
alăturat acestui demers.
Mulțumiri din suflet către Raluca Stupu și BEE
Optic, pentru promovare şi sprijinul necondiţionat. Îți mulțumim,
Raluca, pentru energia pozitivă și lumina pe care le aduci de
fiecare dată în jurul tău – prezența ta este mereu o bucurie și un
sprijin real!
Recunoștință pentru toți voluntarii noștri,
mulţimiri Ioana Urban, Ioana Murariu, Maria Popa, grupului minunat
de prieteni sosit din Brusturoasa, dar și prietenilor veniți din
Iași, Adjud și alte colțuri ale țării, care au ales să fie parte
din această poveste.
Mulțumiri și grupului de masteranzi din anul I,
specializarea Comunicare în spațiul public, de la Universitatea
"Vasile Alecsandri" din Bacău, pentru prezența la eveniment.
Mulțumiri tuturor – ați adus un plus de sens și energie acestei
întâlniri!
Spațiul Universității Bacovia a fost transformat
într-o grădină de vis datorită horticultorilor de la Eden Garden,
care au adus natura mai aproape de artă.
Evenimentul nu ar fi fost posibil fără sprijinul
generos al sponsorilor noștri: Arena Mall Bacău (pentru a treia
oară alături de noi), Simigeria Petru, Ceainăria Sakura, Caparol –
CMTrust Arhidesign, Florăria din Povești, Fleur D’Iris, Fresh Look
Salon by Luminița Cepeha, Georgiana Chiriac – Make-Up
Artist
Mulțumiri domnului Conf. univ. dr. Andrei
Octavian Paraschivescu, rectorul Universității „George Bacovia”,
pentru colaborare
Evenimentul „Japonia, departe-aproape de
Bacău” a fost un pod cultural între lumi, dar și între suflete. A
fost o sărbătoare a frumosului, un moment de introspecție și
bucurie împărtășită. A fost, în esență, o clipă trăită cu sens,
pentru că într-o astfel de clipă se poate ascunde întreaga
eternitate.
Vă mulțumesc! Vă mulțumim!