„Interludic”, expoziţia de 24 de ore vernisată sâmbătă, 4 noiembrie 2017, ora 15.00, a inaugurat practic un nou concept expoziţional numit KARO 24, care foloseşte în demersul său doar o parte din spaţiul Galeriilor Karo, devenind practice, pentru 24 de ore, o galerie în galerie care există fizic doar pe parcursul a 24 de ore. KARO 24 îşi propune să fie un spaţiu al experimentării, al afluxului de idei, al interelaţionării între arte, atractiv, dinamic, nonconventional, deschis.Pentru a fi accesibil şi publicului obişnuit, şi nu în mod exclusivist doar consumatorilor de artă, activităţile KARO 24 sunt gândite astfel încât să poată fi văzute cu uşurinţă din stradă, “în acest fel exteriorul devenind o prelungire firească a interiorului” spunea proprietarul galeriilor Constantin Ţînteanu care este dealtfel şi iniţiatorul acestui concept.Expoziţia „Interludic” rezul