Kelemn Hunor, președinte UDMR: Nu funcţionează statul de drept, nu funcţionează democraţia în România

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă că ceea ce se întâmplă în România anului 2017 reprezintă un "tablou dezamăgitor", deoarece, în opinia sa, nu funcţionează statul de drept şi democraţia şi lipseşte separaţia puterilor în stat. "Încep cu problema cea mai gravă în 2017. Dacă reuşim să ne ţinem departe de lupta politică ce se dă între partidele politice române şi ne axăm doar pe ceea ce se întâmplă în România, atunci, din păcate, tabloul pe care îl vedem este dezamăgitor. Nu funcţionează statul de drept, nu funcţionează democraţia în România. Din păcate, nu putem vorbi de separaţia puterilor în stat în România, în ziua de azi, pentru că există foarte multe suprapuneri în ceea ce priveşte prerogativele şi competenţele puterilor de stat şi există foarte multe abuzuri din cauza acestei lipse a separaţiei puterilor în stat. Legislativul, instanţele judecătoreşti şi Executivul parcă a...