Dupa recenta lansare a expozitiei stiintifice care aduce dovezi ale originii pasarilor de azi intr-un anumit grup al dinozaurilor carnivori, la Dino Parc Rasnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-estul Europei si muzeu in aer liber, va fi vernisata expozitia de tablouri „Dinozaurii cu pene si lumea lor ”, realizat de artistul plastic Eduard Olaru, indrumat de profesorul emerit Dan Grigorescu.
Expozitia cuprinde zece reconstituiri artistice ale unor scene inspirate de exceptionalele descoperiri din provincia chineza Liaoning din anii `90, care, prin abundenta tipurilor de dinozauri cu pene si modul extraordinar de conservare, au bulversat lumea stiintifica, oferind raspunsuri la o serie de intrebari legate de originea pasarilor.
Tablourile pictorului Eduard Olaru confirmă încă o dată talentul său artistic, totodată interesul său pentru redarea unor scene de viață din trecutul Pământului, susținut de o temeinică cunoaștere ...