Meditând, mă întorc în copilărie. Îmi amintesc că tatăl meu spunea mereu „Lasă-mă să te învăț...” și uneori vorbea despre un lucru și alteori despre altul. În mintea mea visătoare, același scenariu s-a repetat. Nu aveam de gând să lucrez pe șantier sau să depun niciun efort fizic. Poate că în rare ocazii l-am ajutat doar de dragul de a nu-i spune nu, dar mereu am spus același lucru: „Voi fi un mare arhitect, îmi voi deschide biroul și-ți voi da de lucru. Nu ai să mă vezi pe șantier”.

Astăzi se împlinesc două luni de când mi-am  reușit examenul și mi-am luat diploma de electrician în mecatronică. Și a trecut o lună de când lucrez pe șantier ca instalator electrician. Acum acel băiat visător se uită înapoi și îi spune tatălui său „dacă aș fi învățat atunci și te-aș fi ascultat, mi-ar fi fost mai bine acum”. Tatăl meu râde și îmi spune cu zâmbetul pe buze că niciodată nu este prea târziu.