Se imbraca somptuos, potrivit statutului sau, a numit
300 de senatori si 300 de cavaleri, a creat un “azil” in
Intermontium, unde se puteau refugia hoinarii si fugarii de orice
fel, pentru a popula in cel mai scurt timp noul oras, iar mai apoi
a pus la cale o strategie pentru a gasi sotii pentru oamenii sai si
pentru a asigura continuitatea urbei.
Dupa ce a incercat sa dezvolte relatii de prietenie cu
popoarele invecinate, Romulus a organizat jocuri solemne in onoarea
zeului Consus(Neptunus Equestris in unele lucrari), iar apoi a
raspandit stirea printre vecinii sai. Populatia sabina s-a
prezentat la jocuri, iar romanii priveau cu interes fetele sabine
pe care le puteau rapi. La semnalul stabilit romanii au mers sa
rapeasca sabinele, multe fiind rapite la intamplare de primii
romani care le-au gasit, in timp ce cele mai frumoase, care erau
rezervate pentru senatori, erau duse la casele acestora de catre
plebeii care erau insarcinati cu asta.
Sabinii, surprinsi si ofensati de cele intamplate, au
parasit orasul impreuna cu celelalte popoare prezente si s-au
pregatit de razboi pentru a razbuna acele casatorii nedorite.
Romanii s-au infruntat cu mai multe popoare, iesind mereu
castigatori soldatii lui Romulus. Lupta cu sabinii, condusi de
catre regele Tito Tazio, a fost mult mai dura insa, acestia au
mituit cu aur o fata numita “Tarpea”, fiica custodelui orasului si
au fost introdusi in oras, insa in loc sa ii dea fetei bratarile de
aur de pe mainilelor stangi, soldatii i-au dat acesteia doar
lovituri, folosind scuturile aflate pe mainile stangi, ucigand-o.
Numele ei a ramas in stanca de la Campidoglio “stanca Tarpea”, de
unde erau aruncati tradatorii poporului roman.
Intr-o lupta succesiva romanii au fost coplesiti si au
luat-o la fuga. Atunci, Romulus a ridicat mainile spre cer cerand
ajutorul zeului Jupiter Stator, iar soldatii s-au oprit imediat si
au inceput sa lupte iarasi impotriva inamicului. Atunci sabinele,
care erau deja sotii ale romanilor si indragostite de acestia, s-au
pus intre armele sotilor si ale tatilor, cerand un armistitiu care
sa aduca pacea, ajungandu-se in cele din urma la o alianta intre
cele doua popoare.
Orasele Fidene si Veio au fost apoi supuse de romani si
transformate in colonii.
Domnia lui Romulus a continuat cu devotamentul si
dragostea soldatilor si a poporului si ostilitatea indirecta a
patricienilor, care nu acceptau de buna voie dorintele regelui. In
timpul unei furtuni, un nor negru a acoperit tronul regelui,
lasandu-l pe acesta ascuns privirilor soldatilor, iar patricienii
l-au ucis, facandu-l bucati si ascunzand bucatile trupului acestuia
sub togi pentru a nu lasa urme. Cand norul s-a departat, tronul gol
a aparut in fata multimii indurerate. Patricienii, pentru a evita
suspiciunile poporului, au raspandit zvonul ca Romulus a fost
primit in cer si a fost facut zeu, sub numele de
Quirino.
Dupa moartea lui Romulus a inceput o lupta pentru
putere, care s-a terminat cu aducerea la conducerea regatului a
unui sabin, cunoscut pentru religia sa si pentru sensul lui de
justitie – Numa Pompilio.
