De-a lungul istoriei lepra a fost o boală temută şi neînţeleasă. Pentru o lungă perioadă de timp a fost considerată o boală ereditară, un blestem sau o pedeapsă de la Dumnezeu. Chiar şi după ce s-au descoperit cauzele biologice ale bolii, pacienţii ce sufereau de această boală erau stigmatizaţi şi evitaţi.
Lepra a chinuit omenirea din cele mai vechi timpuri. Primele înregistrări ale bolii apar într-un papirus egiptean de acum 1550 de ani Î.Hr, iar în nişte scrieri indiene din anul 600 Î.Hr. apare descrierea unei boli ce seamănă foarte bine cu lepra. În Europa, primele înregistrări se găsesc în Grecia Antică după întoarcerea armatei lui Alexandru cel Mare din India, iar mai apoi în Roma în anul 65 Î.Hr. odată cu revenirea armatelor lui Pompei din Asia Mică.
Numărul cazurilor de lepră a crescut foarte repede în Europa şi a devenit o epidemie în timpul cruciadelor, atunci când soldaţii au adus suficient de mulţi germeni. ...