e o diferență între tăcere și liniște.acolo unde e tăcere, e un capăt de lume. ca atunci când spargi un pahar și se creează un zgomot surd, mii de cioburi împrăștiindu-se în toate părțile. apoi se face brusc liniște.tăcerea aia - te doare uneori mai mult decât zgomotul ce-ți zgârie timpanul.atunci știi că s-a terminat. nu poți lipi la loc cioburile alea oricât ai încerca.dar unde e liniște, e un nou început.în liniște poți descoperi atât de multe.liniștea te învață să pășești în tine în vârful degetelor, să șușotești, să nu te mai cerți și să atingi coardele sufletului cu delicatețe. ce acustică și ce muzicalitate! nu degeaba spunea blaga că femeile sunt ca niște viori.când în minte e zumzet continuu de gânduri, nu poți auzi anotimpurile lui vivaldi cum răsună din interiorul tău. le asculți din exterior, tocmai ca să calme