Aveam vreo 12 ani când profesoara mea de limba română, doamna Rodica Popescu, m-a făcut să mă cred o mică scriitoare, pentru că încheia fiecare oră de Compunere cu invariabilul… „Și acum vom asculta compunerea Laurei.”

Scriam, regizam și confecționam costume din hârtie creponată pentru spectacole ținute cu fetele din fața blocului în fața părinților noștri, așezați pe bănci. Tot eu făceam invitațiile, tare muncite, pe care le puneam apoi în cutiile poștale. Dar mai ales cântam în aceste spectacole stradale.

Inventam serbări secrete și pentru doamna dirigintă, iar la sfârșit o voce îmi reproșa… „Cine împarte parte își face!”… Îmi acordasem rolul principal.

Următoarea imagine care-mi apare este de la 14 ani, cu mine într-o bancă de școală, la sute bune de kilometri de casă, începând o lucrare cu un citat din Marin Sorescu (Trebuiau să poarte un nume):

Eminescu...