Autorităţile centrale spaniole au închis sâmbătă sistemul electronic de numărare a voturilor în Catalonia, în cadrul unor noi eforturi de a preveni desfăşurarea, prevăzută pentru duminică, a unui referendum privind independenţa regiunii, relatează agenţia DPA. Blocând sistemul de numărare, Madridul ''a anulat'' efectiv referendumul, care a fost deja declarat ilegal, a declarat presei purtătorul de cuvânt al guvernului de la Madrid, Inigo Mendez de Vigo. Mai mulţi ofiţeri ai Gărzii Civile au afirmat anterior în cursul zilei că au descins la centrul catalan de tehnologie şi comunicaţii, unde se află software-ul pentru sistemul electronic de numărare a voturilor. Această ''nouă măsură împotriva proclamării ilegale'' a referendumului ''a avut loc în limitele legii'', a afirmat purtătorul de cuvânt. Şeful guvernului central, Mariano Rajoy, a subliniat de mai multe ori că referendumul pentru independenţa Cataloniei nu va avea loc niciodată.