Şoferul unei ambulanţe a fost depistat în trafic de poliţişti, la Mangalia, conducând sub influenţa alcoolului, în autospecială nefiind pacient, au informat miercuri reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.Conform acestora, în urma testării alcoolscopice a reieşit că bărbatul, angajat al Serviciului de Ambulanţă Judeţean – substaţia Mangalia, avea o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.El a fost depistat marţi seară, în timp ce circula pe strada Emil Palade.Şoferului de ambulanţă, în vârstă de 62 de ani, din municipiul Mangalia, i s-a întocmit dosar penal. AGERPRES