Marea Britanie: "Mai mulți răniți" și o arestare după ce un vehicul a lovit pietoni în nord-estul Londrei

Un vehicul a lovit mai mulți pietoni în noaptea de duminică spre luni în nord-estul Londrei, făcând "mai mulți răniți", a anunțat poliția, care a operat o arestare, transmite AFP.

"Poliția a fost chemată imediat după ora 00,20 (23,20 GMT) când s-a semnalat că un vehicul a intrat în pietoni", a indicat poliția într-un comunicat. "Există un anumit număr de răniți" și "o persoană arestată", potrivit aceleiași surse.

Serviciul de ambulanță din Londra a anunțat că a trimis mai multe echipaje la un incident petrecut în Seven Sisters Road.

Potrivit Consiliului Musulmanilor din Regatul Unit (MCB), organizație reprezentativă a musulmanilor britanici, incidentul ar fi avut loc în fața unei moschei.

"Am fost informați că o dubă a lovit credincioși în timp ce aceștia părăseau moscheea din Finsbury ...