Medic de la Spitalul Militar: ”Pilotul nu își poate mișca picioarele în acest moment”

Pilotul MIG-ului prăbuşit luni de dimineaţă la Nazarcea, în judeţul Constanţa, care a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se zdrobească de sol, a fost adus în cursul după-amiezei la Spitalul Militar Central.

”Are un politraumatism, leziunile cele mai importante sunt cele de coloană vertebrală, pacientul nu își poate mișca picioarele în acest moment” au anunțat medicii de la Spitalul Militar. ”Dacă totul merge bine, în câteva zile pacientul s-ar putea mobiliza și începe recuperarea” au mai spus medicii, care au programat mâine o intervenție chirurgicală.

Un MiG 21 Lancer care aparține Forțelor Aeriene Române s-a prăbușit luni, la câțiva kilometri de aeroportul Kogălniceanu din judeţul Constanţa, iar pilotul a reușit să se catapulteze.