Medlife a preluat reţeaua de clinici Anima

MedLife a finalizat procesul de achiziţie integrală a reţelei de clinici Anima, preluând peste 200 de angajaţi, se arată într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). 'Anima Specialty Medical Services are în componenţă 6 policlinici şi un laborator, peste 200 de angajaţi, specialişti medicali şi personal de suport, fiind prima reţea de medicina privată cu reţea proprie de medicină de familie din România. Totodată, Anima este unul dintre cei mai mari furnizori privaţi de servicii medicale de ambulator în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), acoperind peste 15 de specialităţi, printre care medicina de familie, obstetrică – ginecologie, ORL, endocrinologie, oftalmologie, dermato – venerologie, cardiologie, psihiatrie, reumatologie, gastroenterologie, alergologie şi imunologie clinică', se arată în document. Potrivit reprezentanţilor companiei, Anima are în prezent 75.000 de