Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, sâmbătă, că vizita preşedintelui Klaus Iohannis în SUA a fost "realmente o acţiune foarte importantă" pentru România. Meleşcanu a menţionat că a văzut o apreciere deosebit de bună a preşedintelui Donald Trump referitor la eforturile României de creştere la 2% din PIB a cheltuielilor pentru apărare şi participarea Armatei române la operaţiunile din străinătate. "Din punctul meu de vedere, vizita este realmente o acţiune foarte importantă din punctul de vedere al României, realizarea unei vizite la nivel înalt între cei doi preşedinţi. Iar, din ce am văzut la televizor, o să vedem ce primim prin analizele colegilor din America, dar, din ce am văzut la televizor, am văzut o apreciere extrem de bună, aş spune, chiar deosebit de bună în legătură cu eforturile României pe cele două teme care au fost menţionate de preşedintele Trump: creşterea bugetului de către actualul Guvern la 2...