Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău

Bucuria mă îndeamnă să las modestia la o parte şi să vă spun că tocmai am devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău.După titlul de Expert bunuri cu valoare memorialistică obţinut în anul 2011 şi cel de Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România Filiala Bacău din 2016, aceasta este una dintre cele mai importante "recunoaşteri" oficiale pentru mine, din ultimii ani. Uneori parcă simţim şi nevoia unor astfel de validări, nu?Mulțumiri domnului Dumitru Brăneanu pentru telefonul care m-a emoţionat şi mi-a adus bucurie în suflet. Mulţumesc celor care au crezut în mine, m-au apreciat, susţinut şi mai ales îndemnat să bat la porţile Uniunii Scriitorilor din România şi aş începe cu regretatul Calistrat Costin, Ioan Prăjişteanu, Dumitru Brăneanu, Cristina Ștefan şi Florentina Stanciu.Mulţumiri şi celorlalţi neştiuţi de mine care m-au susţinut într-un fel sau