Metrorex a deschis staţia de metrou Pipera

Veste buna. Staţia de metrou Pipera a fost deschisă, începând de luni, publicului călător, informează Metrorex.

Potrivit unui comunicat al companiei, circulaţia pe Magistrala 2 de metrou a fost reluată în condiţii normale, iar călătorii pot accesa toate staţiile de metrou ale acestei magistrale.Staţia de metrou Pipera a fost închisă circulaţiei timp de doar două zile, sâmbătă şi duminică, timp în care au fost depuse eforturi susţinute pentru ca lucrările de modernizare a instalaţiilor de control acces să fie finalizate mai repede decât a fost preconizat în ultimul calendar înaintat de constructor.Metrorex dă asigurări că în continuare lucrările de modernizare vor fi efectuate astfel încât disconfortul călătorilor să fie minim. www.agerpres.ro