Aveam în jur de 8 ani. Era în mare vogă să ai video și televizor color pe vremea aia. Abia apăruseră la noi și trebuia să păstrăm secretul față de oricine. Unchiul meu ne aducea casete. Știu și acum pe de rost cele 4 filme pe care le-am vizionat până s-a tocit banda. Una dintre ele era preferata mea și a surorii mele. Cea cu Mickey Mouse și orchestra într-un concert. Țin minte fiecare adiere de vânt care le-a suflat partiturile, fiecare melodie, picioarele subțiri și jucăușe a lui Mickey, vocea lui Goofy și Pluto cel galben. Ne distram de fiecare dată când vedeam caseta. Erau mai multe episoade, dar pe acesta îl rețin cel mai bine. Pe măsură ce anii au trecut Mickey a devenit tot mai colorat, rotunjit, tradus în română. A lipsit o perioadă din viața mea. De vreo 4 ani a revenit. Măriuca l-a descoperit pe la 3 ani, iar Julie mult mai devreme. Le-am lăsat să se uite, cu porția, pentru că mi s-au părut informative. Vorbeau despre forme, culo